IR- 59 7 octombrie 2019. Declarația purtătorului de cuvânt al ministerului afacerilor externe, Hami Aksoy, ca răspuns la o întrebare cu privire la remarcile oficialilor străini privind zona sigură care urmează să fie creată în estul Eufratului

*!Republic Of Turkey!* *!Ministry Of Foreign Affairs!* 07.10.2019

Este dreptul nostru fundamental, bazat pe dreptul internațional, să întreprindem măsurile necesare în conformitate cu securitatea noastră națională împotriva oricărei amenințări teroriste emanate din Siria.

Am depus până acum eforturi maxime pentru a pune în aplicare măsurile menționate anterior împreună cu Aliații noștri, în special cu SUA.

În mod constructiv și de bună credință, nu am economisit niciun efort pentru a stabili o zonă sigură în nordul Siriei, pentru a aborda preocupările noastre legitime de securitate și pentru a deschide calea de întoarcere voluntară și în condiții de siguranță a sutelor de mii de sirieni strămutați spre casa lor.

Ne aflăm într-un moment în care angajamentele autorităților militare americane nu au fost îndeplinite. Pe parcursul discuțiilor, birocrația de securitate a SUA, în loc să întrerupă angajamentul cu organizația teroristă PYD / YPG care ține estul Eufratului sub ocupație, din contra l-a intensificat și a acționat într-un mod incompatibil cu relația sa de Alianță existentă cu Turcia.

Ca membru responsabil al comunității internaționale, Turcia este hotărâtă să lupte împotriva tuturor tipurilor de terorism. Nu putem fi inactivi urmărind creaşterea și devenirea unui fapt împlinit a organizației teroriste PYD / YPG / PKK, care este sufletul pereche al DAESH și reprezintă imaginea simetrică a crimelor împotriva umanității comise atât împotriva poporului sirian, cât și împotriva țării noastre și poporului nostru.

Turcia rămâne fermă în privința creării zonei sigure pentru a contracara amenințările la existența sa și pentru a-și proteja securitatea, eliminând teroristii de pe teritoriul din estul Eufratului, precum și pentru a sălășui pacea, securitatea și stabilitatea în Siria. Astfel, o amenințare serioasă împotriva integrității și unității teritoriale a Siriei va fi eliminată și se va construi o bază puternică pentru a preveni recidivarea DEASH sau a entităților similare în viitor.

Președintele Erdoğan a reiterat din nou toate cele de mai sus președintelui Trump în timpul conversației telefonice din data de 6 octombrie.

Atatürk

Asiye Derya Dingiltepe
Pazartesi - Cuma

09.00 - 12.30 / 13.30 - 18.00

Konsolosluk Şubesi Randevu Saatleri: 09:00-12:30 ve 15:30-16:30
01.01.2025 03.01.2025 Yeni Yıl tatili (devletin köprü yapılması için verdiği gün ile)
06.01.2025 Boboteaza Yortusu
07.01.2025 Aziz İoan Günü
24.01.2025 Eflak-Boğdan Prensliklerinin Birleşme Günü
29.03.2025 Ramazan Bayramı
18.04.2025 Kutsal Cuma (Paskalya Arifesi)
20.04.2025 21.04.2025 Paskalya Bayramı
01.05.2025 02.05.2025 İşçi Bayramı (Devletin köprü yapılması için verdiği gün ile)
01.06.2025 Çocuk Bayramı
06.06.2025 Kurban Bayramı
08.06.2025 09.06.2025 Rusalii Yortusu
15.08.2025 Aziz Meryem Günü (+Kabotaj Bayramı)
30.11.2025 Aziz Andrei Günü
01.12.2025 Romanya Milli Günü
25.12.2025 26.12.2025 Noel Bayramı