Nr:318, 31 octombrie 2019. Comunicat de presă privind proiectul de lege adoptat în Senatul francez
Condamnăm și respingem cu fermitate proiectul de lege adoptat de Senatul francez, care vizează împiedicarea mamelor care au capul acoperit să însoțească elevii în excursiile școlare.
Justificarea interzicerii acoperii capului prin interpretarea clauzei „Persoanele care funizează servicii” se adresează direct mamelor care își însoțesc copiii și nu furnizorilor de servicii publice. Acesta este încă un exemplu de abordare discriminatorie și marginalizantă a Franței, care îi tratează pe musulmani diferit față de alte grupuri. Acest lucru nu poate fi acceptat de comunitățile turce și musulmane care trăiesc în Franța, și nici de țara noastră și alte țări care cred în valorile universale.
Ar fi mai benefic pentru autoritățile franceze să ia măsuri legale pentru a combate ura împotriva islamului, decât astfel de practici discriminatorii care incită islamofobia și xenofobia în țara lor și limitează libertățile religioase.
Acesta este încă un exemplu de ipocrizie și dublu standard al țărilor care se referă la libertate cu fiecare ocazie, dar care încalcă drepturile și libertățile fundamentale.
Avertismentele și opoziția exprimate de unii membri raționali ai guvernului și parlamentari în timpul dezbaterii Senatului au fost foarte oportune.
Sperăm că, ascultând aceste avertismente, Franța va evita să facă această greșeală și că proiectul de lege va fi respins în Adunarea Națională.
Pazartesi - Cuma
09.00 - 12.30 / 13.30 - 18.00
Konsolosluk Şubesi Randevu Saatleri: 09:00-12:30 ve 15:30-16:30
*!Holidays!* 2026
| 01.01.2025 | 03.01.2025 | Yeni Yıl tatili (devletin köprü yapılması için verdiği gün ile) |
| 06.01.2025 | Boboteaza Yortusu | |
| 07.01.2025 | Aziz İoan Günü | |
| 24.01.2025 | Eflak-Boğdan Prensliklerinin Birleşme Günü | |
| 29.03.2025 | Ramazan Bayramı | |
| 18.04.2025 | Kutsal Cuma (Paskalya Arifesi) | |
| 20.04.2025 | 21.04.2025 | Paskalya Bayramı |
| 01.05.2025 | 02.05.2025 | İşçi Bayramı (Devletin köprü yapılması için verdiği gün ile) |
| 01.06.2025 | Çocuk Bayramı | |
| 06.06.2025 | Kurban Bayramı | |
| 08.06.2025 | 09.06.2025 | Rusalii Yortusu |
| 15.08.2025 | Aziz Meryem Günü (+Kabotaj Bayramı) | |
| 30.11.2025 | Aziz Andrei Günü | |
| 01.12.2025 | Romanya Milli Günü | |
| 25.12.2025 | 26.12.2025 | Noel Bayramı |
+ 90 312 292 29 29
*!INVEST IN TURKEY!*